E momentul!

Ideea acestui articol mi-a venit în momentul în care am primit cafeaua comandată la o cafenea drăguță! De ce atunci? Păi uite ce mesaj era înscripționat pe ceașcă:

Acum nu știu dacă aceste ceșcuțe au fost făcute special pentru această perioadă pe care o tranzităm sau nu, însă privirea mea a trecut pe la fiecare masă si cafeaua mea era singura care se afla într-o cană cu mesaj. Coincidență?! Nu cred în coincidență, însă cred cu tărie în faptul că fiecare lucru își are rostul în lume!

Și sunt convinsă că așa cum eu cred că trăim vremuri cel puțin interesante și voi crede-ți la fel. Pandemia, purtarea măștilor, școala online, dezinfectarea continuă, lupta interioară, distanțarea socială, statul în casă, frica de a merge la doctor, neputința de a ne programa viața ( concedii, muncă) pe termen mai lung, plus multe altele sunt motivele pentru care putem considera aceste vremuri interesante de trăit.

Mulți spun că totul se datorează jocurilor politice sau este lupta celor înstăriți pentru putere. Știu că acestea sunt motivele însă ce cunosc și mai presus de atât este puterea universului și știu că Creatorul nu ar permite așa ceva dacă noi nu am avea nevoie!

Cred că această perioadă interesantă a vieții noastre , cere schimbare, cere căutarea și descoperirea noastră dincolo de limite.

Cred că totul se rezumă la noi ca indivizi. Fiecare este propulsat să caute în interior și să scoată tot rahatul.

Deci faptul că nu ne convin atâtea lucruri (probabil) este pentru a le înfrunta. Nu mă înțelegeți greșit, nu cred că sunt lucruri normale faptul că ne închid in case sau ne obligă să purtăm măști , însă e momentul să ne întrebăm de ce ne deranjează să stăm închiși în casă? Poate ne este frică să rămânem singuri? De ce? Poate ne este frică să rămânem mult timp cu familia? De ce? Poate considerăm că statul în casă ne nimicește viața socială? Ei și? Ne-am întrebat de ce avem așa mare nevoie de ea? Poate viața socială ne „ajută” să ne simțim importanți? Fără viață socială nu avem nici o importanță pentru noi înșine?

Poate considerăm că statul în casă ne va îngrășa? De ce? Toate aceste lucruri depind tot de noi! Doar este necesar să ne întrebăm și să intrăm în noi, fără minciuni. care e motivul pentru care continuăm să ne mințim pe noi înșine?

Singurătatea se naște în mintea noastră și trăiește acolo , prinde rădăcini pentru că noi îi dăm voie. Există lucruri ce se pot face oriunde, este necesar doar să ne dorim. Tu îți dorești?

Statul în preajma familiei mult timp devine corvoadă doar dacă sunt emoții de rezolvat acolo. Deci poate este momentul să ne așezăm cu toții la masă pentru a comunica.

Viața socială, prietenii, de tine depinde dacă îi păstrezi sau nu.

Statul în casă îngrașă? Da, dacă lenevești pe canapea butonând toată ziua pe telecomandă, însă tot tu ești responsabil de cumpărăturile care le faci, cu ce alimente îți hrănești corpul și ce mișcare faci!

Toate astea sunt doar scuze! Scuze să nu lucrezi cu tine. Frica ne blochează! Frica de a ne cunoaște și de a ieși din zona de confort ne face să încremenim în fața acțiunii.

Când ne este frică de ceva avem tendința să nu ne apropriem de acea frică și evităm orice contact cu orice ar putea să ne reamintească de aceea durere, frică.

Dacă reușești să descoperi în tine și să recunoști că ești sleită de puteri, simți că nu trăiești cu adevărat, ești mereu fără chef, te poți compara cu un zombi, vorbești, mergi, auzi, însă nu simți nimic, ai senzația că faci multe lucruri însă nimic nu îți aduce satisfacție… Dacă ești toate astea să știi că toate au rolul lor, aceste senzații (negative) pot fi binecuvăntarea de care ai nevoie, pentru că ele reprezintă intrarea secretă către schimbare și către o viață plină de sens.

Când te simți în fundul prăpastiei să știi că acolo sunt și rădăcinile psihicului tău. Acolo este temelia de unde construiești din nou. Deși e dureros să fi acolo în fundul întunericului să știi că acolo este și solul cel mai fertil unde poți semăna semințe noi. Iar dacă lucrurile iți par că se îngreunează și durerea crește, să nu te oprești din schimbare, doar reține că înainte de a putea planta ceva roditor mai întâi este necesar să cureți toate buruienile!

Deci poate că trăim vremuri interesante însă este momentul!

Cu drag, Anita Mateoc!