Nevoia și motivația de a salva pe alții!

Te-ai gândit vreodată care este motivul pentru care se naște în tine dorința de a ajuta lumea atunci când vezi că ea suferă? Când vezi atât de multă lume dezorientată, fără scopuri? De ce și de cine dorești să îi salvezi?

Posibil ca tu să ai nevoie de fapt de salvare? Înainte de a mă contrazice citește mai un pic.

Te-ai gândit vreodată că nu e responsabilitatea ta să îi ajuți și că de fapt faci mai mult rău, atât ție cât și lor?

În fiecare din noi există un copil, de obicei un copil rănit, care nu a fost apreciat, întotdeauna a fost împins să vrea mai mult și să nu se satisfacă cu puțin chiar dacă el nu asta își dorea, un copil care a văzut doar că trebuie să muncească pentru bani și că viața este grea. Și uite așa se dezvoltă un adult cu scopuri și vise de împlinit. Însă întrebarea este ce este în spatele acestor vise, care este motivația? Ce ne motivează să avem și să îndeplinim visele?

Dacă este să dăm jos toate măștile noastre și să fim sinceri cu noi înșine oare ce rămâne? Rămâne nevoia de a fi important, apreciat, admirat? Oare nu astea stau în spatele motivației noastre și aceste părți vulnerabile din noi nevindecate și neintegrate creează motivația, visele, scopurile?

Si prin această motivație, prin nevoia de a fii important, apreciat, ajutăm oamenii care credem că au nevoie prin a le spune despre practicile noastre, prin a le povesti despre visurile noastre și modurile prin care le îndeplinim iar ei devin fascinați de ceea ce aud astfel că își doresc și ei asta, și uite așa ajung să ne urmează pașii noștri spre vis. Dar ai cui sunt pașii, ale cui sunt visele? Ale noastre, astfel că atunci când convingem pe cineva să ne urmeze pentru îndeplinirea visurilor de fapt ei merg spre visul nostru propriu. Iar ego-ul nostru se alimentează prin apreciere din partea lor și prin faptul că ne simțim importanți însă oamenii în continuare vor fi fără un scop al lor, fără un ajutor real și fără un drum al lor.

Când cineva te urmează, nu are un scop propriu, are visele tale, nu pe ale sale.

Și poate cumva te întrebi ce e rău în a fii ca mine, de a avea visuri ca ale mele? Ție ți-ar plăcea să trăiești visul altuia, viața altuia? Să nu fii tu însăți niciodată?

Până la urmă tot ceea ce încercăm să facem, prin a îi ajuta pe alții , este să ne apărăm de propria suferință și de a ne salva pe noi înșine însă printr-un mod greșit pentru că acea suferință nu este acceptată, vindecată, integrată.

Să nu mă înțelegi greșit, poți ajuta pe alții și sunt oameni care reușesc cu adevărat să de-a o mână de ajutor însă asta înseamnă că toate rănile și fricile sunt conștientizate, acceptate . vindecate și integrate în interiorul nostru.

Cu drag, Anita Mateoc