Și pentru ca mulți nu ma cunoașteți, iar cei care ma cunosc personal sau online, defapt cunosc măștile mele, măștile care eram înainte, am hotărât sa va povestesc schimbările ce sau petrecut in mine și cum am ajuns sa devin eu, ceea de Acum, prin câteva postări.
Povestea mea frumoasa de Acum, a început în urma cu puțin peste un an. Înainte, eram o persoană singuratica, fără chef de socializare, fără încredere în mine, iubirea de sine era probabil inexistenta iar valorile mele erau prăfuite și eram închisă în carapacea mea de otel, în locul meu, fără sa las pe nimeni sa se apropie prea mult de mine. În toți ani aceștia, în care eram limitata la cum sa ma ascund mai bine de lume, știam în adâncul meu ca defapt eu nu asta sunt, ca pot mai mult și vreau mai mult, înăuntrul meu vocea interioara zbiera continuu, era încarcerata de ani de zile, și se apropia momentul în care va spune stop, ajunge, vreau sa ies, sa admir lumea și frumusețile ei, sa ma bucur de mine.
Astfel, cum am spus, în urma cu puțin peste un an, am avut parte de o schimbare, o schimbare în interior, s-a produs un scurtcircuit în urma căruia am fost resetata, și din acel moment am știut ca eu sunt cea care îmi controlez viata, EU, nimeni și nimic altceva.
Am luat totul cu pași ușori și siguri. Am început sa lucrez la încrederea în mine, la iubirea de sine. Am avut „norocul” sa cunosc și persoane potrivite la momente potrivite, care sa ma ajute sa ies din carapacea mea.
Dar sa nu credeți ca mi-a fost ușor. Acel scurtcircuit care sa produs în interiorul meu, a fost dureros. Schimbarea a venit prin suferință iar suferință a venit prin lecții de învățat.
Primele lecții care le-am primit și le-am conștientizat, au fost despre:
-Faptul ca nimic nu e întâmplător!
-Sa ma iubesc dacă vreau sa fiu iubita!
-Sa renunț la a ma victimiza și sa îmi asum!
-Sa îmi ascult intuiția!
-Sa mulțumesc!
-Sa iert!
Astea au fost primele, pe parcurs am tot adaugat lecții pe care le-am primit cu drag, pentru ca știu ca doar asa pot sa învăț și sa evoluez, sa ma descopăr pe mine și sa ajung acolo unde mi-e locul.
Am sa le iau pe rand, câte una pe zi, probabil, iar pe parcurs voi adaugă și altele.
1. Sa renunț la a ma victimiza și sa îmi asum!
Hm, poate nu a fost chiar prima lecție, dar cu siguranță a fost una grea.
Am avut perioada asta, poate pentru mult prea mulți ani, ani în care mi-am construit o multitudine de scuze. Eu nu sunt vinovata de asta, pentru ca….. Tu ești de vina ca mi s-a întâmplat aceasta nenorocire. Uite ce mi-ai făcut! Tu ești de vina! Mai distrus!
Va suna cunoscut?! Cam astea erau si replicile mele. Dacă observați în fiecare din ele dau vina pe altcineva, eu devenind victima situației. Dar oare asa e? Acum știu ca nu! Și sinele meu știa, și uite asa a venit momentul ca sinele meu sa spună Gata! Ajunge! Pana aici cu atâta minciuna! Și pleosc, mi-a plesnit o palma de am văzut pământul cu susul în jos. Era clar ca nu e bine și ceva se va întâmpla. Variantele erau urmatoarele:
-Sa continui sa privesc pământul cu susul în jos, nimic fiind cuvântul potrivit pentru a descrie acest lucru. Nimic nu era la locul lui. Nu vroiam sa fac nimic. Și m-aș fi complăcut în marele nimic de a supraviețui pana când as fi primit alta palmă, mai mare, și alta, și alta…. Pana când ma hotărâm ca ajunge.
-A doua varianta putea fi sa fiu atât de rezistenta la durere încât sa consider ca nimic nu sa întâmplat și sa continuu pe acelas drum.
Dar fraților, palmă asta, palmă asta care am primit-o de la propriul meu EU, a fost atât de zguduitoare, încât nici o radacina de-a mea nu a avut șansa să rămână la locul ei, și era de nedescris ceea ce simțeam, asa ca singura varianta care a rămas sa o aleg pentru binele meu era varianta 3 – Sa ma ridic, sa ma scutur de praful adunat în ani, sa îmi adun toate bucățile și în loc sa încerc sa le lipesc (odată lipite, fisura rămâne) sa le arunc la gunoi, și sa construiesc o alta eu, cu rădăcini bine înfipte, care nu vor putea fi vreodată clintite împotriva mea.
Analizând o vreme ce mi s-a întâmplat, am hotărât ca un pas important spre mine, este sa admit și sa accept, ca vina era a mea. Alegerile care le-am făcut în viata și care m-au făcut sa ajung la aceasta cotitura, erau alegerile mele, sau ma rog a măștilor mele, dar tot ale mele.
Pfuuu, totuși atât de greu sa admiți acest lucru, dar știam ca e singurul pas important în aceasta lecție. Am luptat zile în șir sa îmi găsesc scuze și motive, sa învinovățesc pe alții, și stați liniștiți ca am găsit câțiva pe care sa pun vina, totuși, în adâncul meu eram constienta ca toate astea sunt minciuni. Am ales sa îmi asum pentru ca părea singura soluție pentru a ma debloca.
Astfel am acceptat ca sunt vinovata, și bine am făcut, dar în acelas timp am început să lucrez la iertarea mea, pentru că , să adun vinovăție în noul meu EU, era imposibil de acceptat. Și acum știu ca în acel moment am făcut alegerile cele mai potrivite pentru mine, am făcut ce am știut, ce am învățat ani de zile, ce am văzut ani de zile în societatea…. Mi-am pus măști și am făcut alegeri indoctrinate în subconștientul meu de către societate.
Acum sunt entuziasmata de ceea ce ma așteaptă în viata. Trăiesc, iubesc, ma bucur. Recunosc, mai am de lucru, mai am câte un moment, dar e doar o clipita, când ma întreb de ce sunt eu vinovata? Asta e ramasita ce a rămas încă după ani de zile în care eu am fost învățată ca noi defapt trebuie sa învinovățim nu sa ne asumam. Dar stați liniștiți, viata îmi arata repede un răspuns și eu nu voi mai întoarce și celalalt obraz ca să îmi demonstrez nevinovăția, cu încă o palma. Accept, îmi asum, ma iert și ma bucur de noul EU!
Eu am ales sa ma bucur de asta!
Alege și tu!
Anita Mateoc 